CAREER MANAGEMENT

Cui se adresează: tineri profesioniști, middle management

 

Mulți dintre noi avem traiectorii profesionale datorate unor factori asupra cărora nu avem prea mult control și cărora nu le acordăm suficientă atenție. Am fost seduși de statusul social pe care ni-l conferă un job sau de titulatura sa. Am urmat cariere pentru că am fost împinși către acestea de familie sau prieteni dar care nu ni se potrivesc. Progresăm lent sau stagnăm într-o carieră în care nici nu ne dăm seama exact cum am ajuns, din întâmplare sau pentru că nu am găsit altceva mai bun, dar nu știm ce să facem pentru a ieși din cercul vicios în care ne aflăm. Sau, chiar dacă suntem convinși că suntem pe drumul cel bun, avem perioade de blocaj în care „ceva” ne împiedică să avansăm în carieră. Dacă simți că faci parte dintre una din categoriile de mai sus nu este cazul să te panichezi, conștientizarea situației în care te afli este primul și cel mai important pas, pe care l-ai făcut deja. Noi suntem aici pentru a te sprijini să-i parcurgi pe următorii. Am creat un proces complet în care folosim instrumente complexe din psihologie, coaching, strategie și marketing, în urma căruia tu îți vei valorifica întregul potențial și vei ști care sunt următorii pași profesionali pe care să îi faci.

Întregul proces durează 12 săptămâni și este împărțit în 3 etape în care vom explora împreună competențele tale și opțiunile de carieră potrivite pentru tine. La final vei fi echipat(ă) cu o strategie clară și cu toate instrumentele de care ai nevoie pentru a avea o carieră de succes.

 

Etapa 0 – Introductivă

 

  • Este o întâlnire de o jumătate de oră cu scopul de a ne cunoaște. Tu ne vei spune care sunt dorințele și așteptările tale iar noi îți vom prezenta procesul nostru în amănunt. Această etapă nu te angajează la nimic. Dacă vei decide să continuăm, vom stabili ulterior calendarul de acțiune.

 

Etapa 1 – Evaluarea competențelor / 2 săptămâni

 

  • În această etapă vom evalua competențele tale pentru a putea stabili nivelul acestora și pentru a obține o bază solidă pe care să dezvoltăm restul procesului.
  • În prima săptămână vei avea o discuție cu Clara, psihologul nostru, și vei completa o serie de chestionare. Durată: aproximativ 60 minute, în funcție de timpul în care vei completa testele.
  • În cea de a doua săptămână Clara îți va prezenta raportul de evaluare pe care îl va realiza în urma analizării și interpretării chestionarelor completate și a discuției inițiale. Durată: 60 minute.
  • În urma acestei evaluări vei ști ce competențe deții și la ce nivel se află acestea. De asemenea vei afla ce metode să abordezi pentru a le dezvolta pe acelea care nu se află la un nivel optim.

 

Etapa 2 – Career Coaching / 6 săptămâni

 

  • Plecând de la rezultatele evaluării competențelor vei trece prin 6 sesiuni de coaching de carieră cu Nora, coach acreditat de International Coach Federation. Sesiunile vor avea loc câte una pe săptămână, fiecare având durata de o oră.
  • Aceste sesiuni au rolul de a te ajuta să conștientizezi care sunt adevăratele tale interese și obiective profesionale și cum să obții claritatea și concentrarea necesară pentru a le realiza.
  • Vom lua în calcul toți factorii personali și profesionali care te influențează și vom aborda realist poziționarea ta în piață. Vom explora și analiza opțiunile de carieră pe care le ai și vom genera împreună noi posibilități pe care poate nu le-ai luat în calcul sau nici nu te-ai gândit la ele.
  • La finalul acestei etape vei avea clarificate opțiunile pe care le vei putea urma pentru a obține succesul în carieră.

 

Etapa 3 – Personal Branding / 4 săptămâni

 

  • În această etapă te vom echipa cu instrumentele necesare pentru a-ți urma opțiunile de carieră identificate în etapa anterioară. Vei învăța cum să te marketezi ca un profesionist pentru a accesa cele mai bune oportunități din piață.
  • Vei face 4 sesiuni cu Alex și Iulia, specialiștii noștri în Strategic Marketing și Personal Branding, împreună cu care îți vei construi un brand personal memorabil.
  • Vom pune accent pe networking și pe modalitățile optime de a identifica job-urile cele mai potrivite pentru a-ți atinge obiectivele profesionale. Pe lângă aceasta vei învăța cum să îți faci un CV și un Cover Letter care să-ți scoată în evidență calitățile și competențele și te vom antrena să faci față celor mai incomode interviuri. Sesiunile vor avea loc câte una pe săptămână, fiecare având durata de o oră.
  • La finalul acestei etape vei obține un plan concret de acțiune pentru traiectoria ta profesională, care sunt următorii pași pe care să îi parcurgi și toate instrumentele de care ai nevoie pentru a obține o carieră de succes.

 

Preț

 

  • Costul întregului proces de 12 săptămâni este de 570 euro care se pot plăti în 3 rate egale, câte una la începutul fiecărei etape. Pentru plata integrală efectuată la începutul primei etape, costul este redus la 520 euro.