Ești la liceu și nu te-ai hotărât la ce facultate să dai? Nu ești nici singurul și nici nu ești singur. Suntem Nora și Alex și avem zeci de ani de experiență profesională pe care o punem la bătaie ca să te ajutăm să-ți găsești cel mai bun drum. Am consiliat, am format și am lucrat cu sute de tineri, am condus companii de succes și am trecut noi înșine prin aplicații la universități și cursuri de specializare din străinătate. Altfel spus, știm chiar pe pielea noastră ce te așteaptă.
Am gândit FUTURE MINDS și procesul nostru special pentru tinerii ca tine, cu interese diverse și cu foarte multe oportunități înaintea lor, ca să te susținem să-ți găsești drumul și să faci primii pași către o carieră de succes.
Timp de 3 luni o să lucrăm împreună astfel încât la final să poți să spui „Știu care e drumul meu și care este următorul pas pe care trebuie să-l fac.”.
Alegerea facultății este una dintre deciziile importante din viața tinerilor. Există un număr foarte mare de opțiuni și o mulțime de factori care trebuie luați în calcul: valorile, competențele, abilitățile, lucrurile care îți plac sau care, dimpotrivă, nu îți plac, opinia părinților, ce au ales prietenii, în țară sau în străinătate, cât de bună e facultatea, distanța față de familie, unde merge iubitul sau iubita și, nu în ultimul rând, aspectul financiar. Am conceput un proces complex care ia în calcul toți factorii enumerați mai sus, în urma căruia tu vei obține claritatea necesară pentru a face cea mai bună alegere.
Pentru tineri, cele mai importante persoane care le sunt alături în drumul către o carieră de succes sunteți voi, părinții. Știm că meseria de părinte este cea mai frumoasă din lume, dar și cea mai dificilă. Voi le modelați copiilor voștri comportamentul, voi îi învățați să gândească, voi îi încurajați să fie curioși, să exploreze și să experimenteze, voi îi ajutați să navigheze prin viață, voi îi protejați și voi le sunteți cele mai prețioase modele. Voi, părinții, sunteți cei mai valoroși aliați ai copiilor voștri în descoperirea carierei lor, iar uneori această misiune poate fi copleșitoare.
Te-ai decis să mergi la facultate în străinătate. Felicitări! Este o alegere foarte bună și suntem siguri că te vei bucura pe deplin de experiența studiilor în afară. Dar acum te-ai lovit de procesul de aplicare care nu seamănă de nicio culoare cu cel la facultățile din România. Pe lângă întreg procesul birocratic de obținut, tradus, legalizat și trimis tot soiul de documente (între noi fie vorba, știm și tu și noi că de asta se vor ocupa părinții), pe lângă obținut certificate de limbă, pe lângă SAT-uri sau alte examene de acest tip, ai mai dat și peste trei chestii pe care nu știi de unde să le apuci: CV, Motivation Letter și Interview.